Pe uliţa satului, babele se adună la o portiţă, se aşază pe bancă şi se pun pe bîrfă: “Aia a lu’ Cutare îşi înşeală bărbatul… Fata cumetrei se mărită cu băiatul lui… “. In lipsă de uliţe şi portiţe, avem tabloide şi talk-show-uri. Asta s-o fi numind progres?
Se foloseste mai ales in Montmartre sau in baogatul arondisment 16. Cind coboara cite o cucoana din masina, se repede la ea un “intreprinzator”, se apleaca, se preface ca vede ceva pe jos : “Madame, madame, ati pierdut un inel!” - intr-o franceza de balta, dar inteligibila. Madame isi priveste degetele, zice ca nu a pierdut nimic, el insista, apoi zice: Ia uitati-va ce frumos e, aur adevarat, chiar daca nu l-ati pierdut, puteti sa-l pastrati, dati-mi numai 20 de euro pe el” Sau chiar 30. Culmea e ca femeile se lacomesc la aurul atit de ieftin si dau banii. apoi, cind se gindesc mai bine, dau fuga la bijutier, sa le evalueze chilipirul. Culmea e ca se simt ofensate cind afla ca au dat banii pe o tinichea!
Ar fi trebuit să scriu “încercare de tentativă de eseu”, cum spunea cîndva un jurnalist de mare talent, dispărut dintre noi. Dar nu încerc nimic, nu e nici o tentativă, este eseu, pur şi simplu, pentru că tocmai vin de la Paris care este în aceste zile capitala rugby-ului mondial. Într-una din zilele trecute, în Gare du Nord, m-a întîmpinat sunet de cimpoi, semn că scoţienii cîştigaseră un meci. Pe lîngă Gare de l’Est, am auzit manele, semn că în preajmă sunt români, cred că fără legătură cu rugby-ul. Pe rue Auber, un cerşetor şedea sprijinit de un zid, cu o foaie pe care scria “Aidez moi” pe piept, iar altul îi striga: “Cară-te, că locul ăsta l-am cumpărat eu!”. În arondismentul 16 se practică metoda inelului, despre care voi scrie mîine.
Azi e prima mea zi pe blog la adresa kikirez.wordpress.com
Prea multe nu am timp sa scriu deocamdata, desi as avea ce. Voi scrie despre tot ce mi se pare interesant, despre ce ma amuza sau ma enerveaza. Iar cind voi avea timp, voi folosi si diacritice.
